Programul de training GLUTS

Obține rezultatele și atenția pe care le-ai primii de la sesiunile de antrenament personal într-un mediu distractiv și social.

Fă primul pas sper o viață mai bună!

Te rog să nu fii timidă când vine vorba de sport și sănătatea ta, toată lumea s-a aflat cândva în viață la un început de drum. Indiferent de vârstă, nivelul fitness la care te afli, cât de multe cunoștințe ai sau nu în domeniu.. eu sunt aici să te ajut.

Îmi place să lucrez cu femei! Suntem atât de diferite, speciale, cu tabieturi și o multitudine de idei. Dar când vine vorba de corpul nostru, toate ne dorim să ne tonifiem, să avem forme frumoase, să fim sexy, să fim încrezătoare în noi în orice situație și să ne simțim bine în pielea noastră. Poate pare mult spus, dar toate acestea le poți realiza dacă lucrezi cu corpul tău, dacă te îngrijești de planul tău alimentar și dacă îi dai voie corpului să realizeze ce este în stare să facă. Printr-un training gândit special în direcția aceasta, un plan de Nutriție adaptat la nevoile tale și un alt fel de mind-set, multe sunt posibile.

Vreau să îți transmit asta, vreau să te însoțesc și să te inspir în călătoria ta de a respecta mai mult corpul și de a învăța să lucrezi cu el și nu împotriva lui. În trecut, și într-o oarecare măsură și astăzi, se credea că femeile ar trebuii să-și petreacă timpul pe banda de alergare și că nu există altă soluție decât cardio pentru a sculpta corpul. Din fericire, aflăm tot mai mult despre beneficiile training-ului cu greutăți și cât de important este și pentru noi femeile să ne antrenăm astfel. Nu te îngrijora când auzi de greutăți, o să începem cu exerciții cu propria greutate corporală, în următorul antrenament vom adăuga ceva greutate exercițiului și continuăm așa pas cu pas. Vom crește încet repetările, apoi vom crește seturile, vom scădea tempo-ul exercițiului, apoi vom crește din nou greutatea și vom începe din nou. Este un proces care are loc treptat pentru a oferi organismului suficient timp pentru a se adapta.

Ești pregătită de experiența ta GLUTS?

Antrenamentul GLUTS

Principiul programului de training GLUTS derivă din combinația propriilor experiențe, a cursurilor mele de formator și a pregătirii periodice continue, pe care le-am desfășurat cu succes de la începutul carierei de fitness, ținând cont și în raport cu posibilitățile și dorințele clientelor mele. În ciuda a ceea ce poate ai auzit și crezut despre antrenamentul de forță, trebuie să contrazic prejudecățile că vei obține un corp voluminos, masculin dacă te antrenezi cu greutăți! Nouă, femeilor, „mulțumim lui Dumnezeu” ne lipsește testosteronul de care avem nevoie pentru a crește în masa musculară, ca bărbații.

Prin antrenamentul cu greutăți, combinat cu un plan variat de exerciții și nutriție, vei obține forme frumoase, vei reduce grăsimea și vei crește masa musculară, făcându-te să arăți mai subțire și mai în formă decât oricând, nu mai masculină sau mare.

Exercițiile cardiovasculare sunt importante și antrenează cel mai important mușchi al nostru, „inima”, dar acesta nu este factorul de bază în orice. Astăzi știm că cele mai frumoase femei din lume fac o combinație de antrenament cu greutăți, inclusiv arte marțiale și/sau Kickboxing pentru a se menține în formă și frumoase. Mărimea zero nu mai este demult un ideal.

Pentru noi femeile, este important să ne simțim sexy și confortabil în propriul corp! Iar pentru asta este necesar să lucrăm cu corpul nostru, să părăsim zona de confort, să depășim anumite frici și să exersăm poate ceva nou. Până la urmă, ce ai de pierdut?